You are currently viewing Serbarea de sfârșit de an școlar a cursanților Centrului Cultural Ștefănești

Serbarea de sfârșit de an școlar a cursanților Centrului Cultural Ștefănești

Serbarea de sfârșit de an școlar a cursanților Centrului Cultural Ștefănești
Cu multă emoție, bucurie și mândrie, am încheiat încă un an școlar în care cele unsprezece cursuri desfășurate în cadrul Centrului Cultural Ștefănești au reunit un număr impresionant de copii.
Le mulțumim tuturor cursanților care, prin talent, perseverență și implicare, au transformat această serbare într-un spectacol deosebit. Fiecare moment artistic prezentat pe scenă a fost rezultatul muncii depuse de-a lungul întregului an, al pasiunii și al dorinței de a evolua.
Adresăm mulțumiri părinților pentru încrederea acordată și pentru sprijinul constant oferit copiilor, precum și profesorilor care i-au îndrumat cu răbdare și dedicare.
Ne bucurăm că, în acest an școlar, un număr atât de mare de copii au ales cursurile Centrului Cultural Ștefănești și sperăm ca, din toamnă, să ne revedem cel puțin la fel de numeroși, pregătiți pentru noi experiențe, activități și proiecte frumoase.
Felicitări tuturor pentru rezultatele obținute și vă dorim o vacanță frumoasă, plină de bucurii, energie și amintiri de neuitat!

Ne revedem din toamnă!













Lasă un răspuns