Astăzi, 24 ianuarie este o zi foarte importantă în istoria României. Sărbătorim 165 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca Mica Unire, a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea, prin unirea statelor Moldova și Țara Românească, sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. A fost cel mai important pas pentru constituirea statului național român modern.
În semn de respect și omagiu pentru înaintașii noștri care au făcut posibilă Unirea, am organizat un moment solemn la Monumentul Eroilor, urmat de depunere de coroane.
Evenimentul s-a încheiat cu Hora Unirii, la care au participat reprezentanții administrației locale, cetățeni şi elevi ai orașului nostru.
Cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române, urez tuturor românilor „La mulți ani”!
La mulți ani, România!