Finalul anului școlar 2022-2023 la Centru Cultural Ștefănești
Iată-ne ajunși la finalul a încă unui an școlar. O dată cu el încheiem și activitatea celor 8 cursuri desfășurate la Centrul Cultural. Am învățat împreună, ne-am distrat și am…
Ziua Națională a Iei
Ziua Națională a Iei, sau Sânzienele, o străveche sărbătoare românească. "Sânziene, ie, floare, cântece și voie bună" În cămășile brodate asemenea sânzienelor vesele, „Ziua Iei românești” a fost sărbătorită și…
Piesă de teatru „Amintiri din copilărie”
Cel mai frumos eveniment al copilăriei, spre surpriza spectatorilor, dar mai ales a celor mici. După fiecare reprezentație, au fost ropote de aplauze pentru actorii care au salutat și mulțumit…
Amintiri din Copilărie
În data de 9 iunie, ora 12.00, Centrul Cultural Ștefănești va fi gazda unui spectacol de teatru pentru copii ”Amintiri din copilărie”, susținut de actorii Teatrului Alexandru Davila. Vă așteptăm…
Elevii Centrului Cultural Ștefănești, secția Canto – Muzică Populară au participat la Concursul Județean “Noi Și Europa”, Ediția A XIII-A, secțiunea II.2 Portativ European pe meleaguri argeșene – Costești, 6-9 Mai 2023
Sâmbătă 6 mai 2023, Orașul Costești a fost gazda a două evenimente importante, Etapa Județeană a Festivalului-concurs Național de Folclor Dumitru Tudor Refu și Concursul Județean Portativ European pe meleaguri…
Atelier de încondeiat ouă aprilie 2023
Puritatea şi inocenţa bucuriei copiilor dă amploare acestei sărbători. Păstrând la loc de cinste aceste datini, tradiţii şi credinţe, practicându-le alături de copii, prin activităţi care să îmbine cât mai…
Anastasia Olteanu și Andreea Protopopescu de la Centrul Cultural Ștefănești participă în perioada 7-9 aprilie 2023 la Olimpiada Națională de Limbă Neogreacă
În Gara Pitești, fetele noastre Anastasia Olteanu și Andreea Protopopescu de la Centrul Cultural Ștefănești, așteaptă să urce în trenul către Constanța, unde vor participa la Olimpiada Națională de Limbă…
“Zâmbet în Autism“
Ziua internaţională de conştientizare a autismului este marcată în fiecare an la 2 aprilie. Elevele Centrului Cutural Ștefănești de la cursul de Canto-muzică populară, coordonator doamna prof. Maria Mădălina Barbu,…
Învăţăm într-un mod plăcut limba lui Charles Dickens!
Cultură și civilizație Engleză, Prof. Capel Viviana. - Învăţăm într-un mod plăcut limba lui Charles Dickens! Cursul de Cultură și Civilizație engleză oferă cursanților, o atitudine creativ - educativă şi…